CONTUL MEU

Acord prelucrare date cu caracter personal

CARD BLUE se obligă să păstreze confidenţialitatea informaţiilor cu privire la datele cu caracter personal și libera circulație a acestora, Card Blue având obligația de a administra în siguranță și numai în scopul emiterii CardBlue PrePaid datele personale furnizate de client, cu excepţia situaţiilor în care dezvăluirea informaţiilor este prevăzută de lege, ori informaţiile sunt deja publice.

Clientul îşi exprimă în mod expres consimţământul ca SC CARD BLUE SA să prelucreze informaţiile înregistrate pe numele său în evidenţele proprii ale societăţii.

Clientul este în mod expres de acord ca SC CARD BLUE SA să dezvăluie informaţiile personale terţilor (nume, CNP, număr de telefon, profesia, situația familială, economică obținute în baza formularului completat în vederea emiterii CardBlue PrePaid), inclusiv unor terţi împuterniciţi, în vederea prelucrării/ transferării de către aceştia, numai în scopul derulării contractului şi a aducerii la îndeplinire a tuturor obligaţiilor legale şi contractuale asumate de către client prin semnarea contractului.

Conform Legii nr. 677/2001, clientul beneficiază de dreptul la informare, acces, intervenție, opoziţie, de a nu fi supus unei decizii individuale, de a solicita ștergerea datelor sale personale şi de a se adresa justiției.

Pentru exercitarea acestor drepturi, clientul va trimite solicitarea printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la sediul CARD BLUE (bd. Nicolae Balcescu, nr. 24, scara A, etaj 5, ap. 1, Sector 1, Bucuresti), cu exceptia dreptului de a se adresa justiţiei, pentru exercitarea căruia clientul se va adresa instanţei în raza căreia domiciliază. CARD BLUE prelucrează datele cu caracter personal furnizate de client prin acest document, în scopul emiterii CardBlue PrePaid.

Conform legii 656/2002 referitoare la prevenirea și sancționarea spălării de bani, SC CARD BLUE SA are obligația de a păstra datele dvs. de identificare timp de 5 ani în arhiva firmei.

Furnizarea de informații personale reprezintă acceptul necondiționat cu privire la procesarea datelor cu caracter personal.

Acest website foloseste cookie-uri pentru a oferi vizitatorilor o experienta mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor fiecaruia. Click aici pentru mai multe detalii.X